Gorj: Internet gratuit în spaţii publice
Comisia Europeană a anunţat, vineri, lista localităţilor câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, prin care 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless. Printre municipiile care vor avea internet gratuit în spaţii publice se numără şi Târgu Jiu. Din Gorj vor mai beneficia de finanţare oraşul Ţicleni şi comunele Runcu, Fărcăşeşti, Arcani, Polovragi şi Bustuchin.
Bonurile pot fi utilizate de localităţile selectate pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri, precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau pieţele publice.
Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi, iar reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal. Totodată, finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public.