Strigătele disperate ale unor fete au zguduit România în acest an. Două fetițe care au reușit să ne arate putreziciunea instituțiilor de stat din România.

Mai întâi a fost Sorina, fetița de 9 ani din Baia de Aramă ale cărei urlete le-am auzit cu toții, atunci când o procuroare o târa pe asfalt, zeci de metri, către o mașină neagră a avocatului familiei adoptive. Ce am aflat noi cu acea ocazie? Că salariații de la Protecția Copilului Mehedinți percep taxă de protecție de la asistenții maternali. Pentru o sută de lei pe lună scriu în raport că totul este în regulă, chiar dacă nu este, fără această sută asistentul matenal își pierde slujba, chiar dacă își face treaba. Am aflat și că adoptarea Sorinei în 2013 de către familia asistentului maternal a fost respinsă pentru că, dacă nu au mulți copii în grijă, cei de la Protecția Copilului ar trebui să reducă numărul de posturi. Am aflat că sunt mii de români care și-au luat acte că pot adopta, dar în primii ani nu au fost contactați niciodată de Protecția Copilului pentru a le fi prezentat un copil. Aflăm că dacă vin niște americani cu bani totul se poate rezolva foarte repede, mai repede chiar decât termenul minim prevăzut de lege. Am aflat că dacă toate probele spun că cerul e albastru, un judecător poate spune că e verde și nimeni nu îl poate trage la răspundere.

Am mai că aflat procuroarea care a târât-o pe Sorina este încă în funcție, ba chiar este apărată cu îndârjire de cunoscuți jurnaliști care cred că astfel apără Justiția. În România, nu s-a schimbat nimic după cazul Sorina, ne-am ales doar cu niște promisiuni de la politicieni și niște scandaluri între ei. Sorina a ajuns în SUA, sperăm să îi fie bine, deși statul român nu pare să aibă pârghii prin care să verifice asta.

Cazul Alexandra este desigur mult mai grav. O fată de 15 luată la ocazie și dispărută ar fi trebuit să atragă atenția polițiștilor, obișnuiți să trateze superficial cazul adolescenților plecați voluntar de acasă și care de obicei se întorc după o zi - două. Nici măcar când Alexandra a sunat la 112 din casa răpitorului, autoritățile nu și-au făcut treaba. Și în acest caz am putut cu toții să auzim glasul fetiței care cere ajutor. Nu au fost urletele din cazul Sorinei, au fost mai mult rugăminți ale unui copil speriat, cu prea mult bun simț, un copil deznădăjduit. Ceea ce a șocat în înregistrări au fost vocile operatorilor de la 112 și polițiștilor care au interacționat cu Alexandra, oameni neprofesioniști și lipsiți de empatie. Poate că într-un alt județ al țării, Alexandra avea o șansă. Dar, în Oltul lui Iordache, al lui Paul Stănescu, al lui Darius Vâlcov, acolo unde totul este condus de clanuri politico-infracționale, șansa adolescentei a fost zero.

În România sunt mii de Sorine, de copii abandonați de părinți, la cheremul unor instituții de stat care în mare măsură nu își fac treaba. Și sunt mii de Alexandre și Luize, copii răpiți, unii uciși, alții exploatați sexual. Dramele lor continuă și vor continua până când țara va fi condusă de o clasă politică formată din oameni deștepți și curajoși, dispuși să lupte până la sacrificiu pentru reformarea statului. Pentu că statul acesta corupt și incompetent nu se va lăsa ușor reformat. Avem pe scena politică niște partide mai noi, niște politicieni mai noi, pe care nu îi văd luptând la sacrificiu, dar măcar au bune intenții. Poate că partidul care să poată schimba România nu s-a născut încă, dar măcar să facem cu toții efortul să mergem la vot și să taxăm prostia, hoția, demagogia.