Golea rămâne administrator special la Pandurii
Marin Golea nu a mai fost schimbat joi din funcţia de administrator special al clubului Pandurii, aşa cum ceruseră anterior patru din cei cinci membri asociaţi. Adunarea Generală a Acţionarilor, convocată de administratorul judiciar al clubului la cererea Complexului Energetic Oltenia, Consiliului Judeţean Gorj, Consiliului Local Târgu Jiu şi Artego, a fost amânată pentru o dată nestabilită până în acest moment.
Amânarea a fost generată de faptul că Golea nu a putut participa la şedinţă pentru a da explicaţii în faţa celor care îl doreau schimbat din funcţie, fiind plecat la Bucureşti pentru dosarul de licenţiere al echipei pentru viitorul sezon competiţional.
Al cincilea acţionar de la club, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, prin preşedintele său, Marin Condescu, a avertizat încă de miercuri că şedinţa nu va fi legală atâta timp cât membrii asociaţi nu îşi achită contribuţiile financiare către club la zi. Condescu nu a putut nici el participa la şedinţa AGA şi a declinat oricum invitaţia, considerând întâlnirea respectivă nestatutară. În acest context, şedinţa AGA a fost amânată pentru o dată care va fi stabilită la un termen ulterior, până atunci Golea rămânând în continuare administrator special. Oricum, schimbarea sa din funcţie se face în baza unor proceduri aproape imposibile de dus la bun sfârşit atâta timp cât el a făcut demersurile necesare evitării falimentului şi menţinerii activităţii la clubul de fotbal.
Acţionarii care îi vor schimbarea sunt însă supăraţi pe acesta după ce Golea a câştigat în instanţă dreptul de a primi 80.000 de lei pentru activitatea desfăşurată ca administrator special. CEO, CJ, CL şi Artego nu au recunoscut suma respectivă, dar au pierdut procesul şi sunt bune de plată. În plus, suma ar putea creşte pentru că cei 80.000 de lei acoperă doar activitatea lui Golea desfăşurată până la 31 decembrie 2017. Administratorul special nu a fost plătit niciodată pentru activitatea sa şi, cel mai probabil, ca să îşi vadă banii care i se cuvin şi de la 1 ianuarie încoace, dacă nu va fi plătit, va deschide un alt proces, care, cu siguranţă, îi va supăra şi mai mult pe acţionarii de la Pandurii care îl vor schimbat din funcţie.
Până una-alta, Pandurii are sâmbătă un meci important în deplasare, la Foresta Suceava, de rezultatul căruia depinde rămânerea în Liga a II-a.