Gilortul Cărbunești încheie anul cu un meci în deplasare, la Filiași!
Gilortul Cărbunești va disputa în acest weekend ultimul meci oficial al anului după ce săptămâna trecută s-a despărțit de propriii suporteri cu un eșec. Gorjenii vor juca în deplasare în această etapă, cu ACSO Filiași.
Gilortul dispută vineri ultimul meci din 2024, împotriva formației ACSO Filiași. Partida se va disputa pe Stadionul Orășenesc din Filiași, începând cu ora 14:00.
Gazdele, pregătite de Victor Naicu, se situează pe locul 2 și sunt ca și calificate în play-off, în timp ce Gilortul se află la polul opus, pe locul 8, ultimul care asigură rămânerea în eșalonul al treilea.
Gorjenii de la Gilortul au părut să revină în etapele trecute, după o perioadă mai neagră din acest sezon dar au pierdut meciul disputat acasă, etapa trecută, cu Vulturii Fărcășești.
După 14 etape scurse din acest sezon, elevii lui Alex Stoica consideră că au rămas mult datori suporterilor și încearcă să obțină un rezultat pozitiv la Filiași, rezultat care să îi reabiliteze la final de an.