Primarul Ţuilă dă în judecată Spitalul Judeţean. Mii de gorjeni supăraţi din acelaşi motiv!
Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, este supărat pe cei care conduc Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Șeful administrației locale din Cătunele spune că cetățenii din Gorj nu pot să-și facă investigații de specialitate gratuit, atunci când au nevoie. Acesta spune că oamenii plătesc bani grei la privați pentru o examinare RMN, pentru că lista de așteptare pentru investigațiile decontate prin Casa de Asigurări este foarte mare. În aceste condiții, este hotărât să dea Spitalul Județean în judecată, bazându-se pe declarațiile ministrului Sănătății care a spus că sunt fonduri la bugetul statului pentru acest sector de activitate.
Primarul comunei Cătunele a dat exemplu un tânăr din localitate care și-a luxat piciorul și care avea nevoie de o examinare RMN. Pentru că i s-a transmis de la spital că pentru o asemenea investigație lista de așteptate se întinde pe un an, acesta a fost nevoit să-și facă investigația pe banii săi.
Spitalul Județean de Urgență pune la dispoziție pacienților săi un RMN, dar este al unei firme private. Investigațiile decontate prin spital sunt limitate, dar și firma care îl deține are un anumit număr decontat prin Casa de Asigurări de Sanătate. "Ministrul Sănătății a spus că a avut mai mulți bani și că nu i-a putut cheltui pentru că nu a fost nevoie. La ora actuală merg în spitale și văd că încă își cumpără medicamente și dacă e să facă un computer tomograf sau un RMN trebuie să dea bani, spun că plafonul s-a terminat. Am avut și eu un caz la mine, un băiat care și-a luxat piciorul și a trebuit să plătească 400 lei la un RMN. De un an așteaptă oamenii", a declarat primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă.
Decis să reclame
Primarul spune că este hotărât să dea în judecată Spitalul Județean, considerând că tânărului i s-a făcut o nedreptate. "Dacă vreau să-mi pun coarne, să-mi fac o înfrumusețare se plătește, dar dacă eu vreau să fiu sănătos nu trebuie să plătesc. Vreau să dau în judecată Spitalul 700 pentru recuperarea banilor și cu procesul meu să învăț pe toată lumea că sănătatea este gratuită în România", a mai spus primarul.
Cei de la spital spun că investigațiile la RMN decontate sunt limitate. "Eu nu am niciun instrument de control asupra cea ce se întâmplă la RMN pentru că nu e aparatul meu. Noi avem o colaborare pentru decontare doar pentru urgențe, care sunt rezolvate imediat și mai avem un număr de cinci investigații zilnice gratuit pentru pacienții spitalului, care sunt deciși de medicii curanți", a spus Tiberiu Tătaru, directorul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Cei de la spital spun că vor încerca să achiziționeze un RMN și un computer tomograf (CT) anul viitor. A fost și pe lista de achiziții din 2015 și 2016, dar cei de la spital spun că nu au dispus de banii necesari pentru achiziția acestei aparaturi.
Medicii cer un CT la Urgențe
În momentul de față există doar un singur computer tomograf în tot Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, care este amplasat la Spitalul 700. Sunt medici care cred că locul acestuia ar trebui să fie la Urgențe, și nu unde este acum, pentru că aici vin cazurile cele mai grave. Unii consideră că sunt interese din partea altor medici pentru ca aparatura să rămână acolo. Directorul spitalului spune că nu îl va muta la Urgențe. "Acest computer tomograf a fost amplasat unde este cu 10 ani în urmă, de conducerile anterioare ale spitalului. Nu îl ducem pe Tudor pentru că aceste costuri cu mutarea CT sunt mult prea mari și prefer să achiziționez unul nou decât să îl mut pe acesta", explicat directorul Tiberiu Tătaru.