Gilortul Cărbuneşti, debut cu victorie în amicale

Gilortul Târgu Cărbuneşti a început pregătirea de iarnă şi a susţinut deja în acest week-end primul meci de verificare. Echipa pregătită de Mario Găman a susținut sâmbătă primul test al iernii, impunându-se cu scorul de 4-2 în meciul cu Viitorul Brăneşti.

După o săptămână de antrenamente în care elevii lui Mario Găman și Bobi Staicu au răspuns bine la solicitările celor doi tehnicieni, staff-ul tehnic a avut posibilitatea să evalueze nivelul de pregătire al acestora în primul test al iernii, în compania formației Viitorul Brănești. Meciul disputat sâmbătă, pe stadionul „Cristinel Răducan”, s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 4-2, prin golurile marcate de Ianis Stăniloiu (25’), Giani Stoichițoiu (27’), Alin Ancuța (73’) şi Marius Paștiu (78’). Gilortul s-a impus astfel în primul test al lui 2020, într-un joc în care antrenorii echipei din Cărbuneşti au avut ca obiectiv testarea jucătorilor avuți la dispoziție pe mai multe posturi. Suporterii celor de la Gilortul au avut astfel ocazia să vadă la lucru echipa pentru prima dată în acest an. Pe lângă jucătorii care au ales să continue sub bagheta celor doi antrenori, au avut posibilitatea să vadă la lucru și câteva noutăți, jucători experimentați, dar și tineri de perspectivă. Printre aceştia se numără şi o serie de juniori ai clubului Pandurii Târgu Jiu.

 Gilortul Târgu Cărbunești – Viitorul Brănești 4-2 (2-1)

Au marcat: Ianis Stăniloiu (25’), Giani Stoichițoiu (27’), Alin Ancuța (73’), Marius Paștiu (78’) / Bidică (41’), Ciocîrlan (80’).

Gilortul (repriza 1): Constantinescu – Licuriceanu, Tătaru, Safta, Afrim – Avrămescu – Stochițoiu, Roncea, Stăniloiu – Bubuioc, Sorea.

Gilortul (repriza 2): Constantinescu – Afrim, (70’ Licuriceanu), Dolcescu, Pociovălișteanu, Bărăitaru – Oprișa – Ancuța (81’ Tătaru), Stochițoiu (65’ Safta), M. Paștiu – Almăjanu, Bubuioc.

Vizualizări: 662

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: