Gică Hagi: Cred că trebuie să ne gândim la sezonul următor

Gică Hagi a avut o reacție vehementă faţă de variantele analizate de către FRF pentru a se relua campionatul. „Regele” nu crede că se va mai putea juca în acest sezon şi propune îngheţarea campionatelor şi pregătirea sezonului viitor, el fiind de acord cu varianta de a a aduce din Liga 2 patru echipe.

Reluarea campionatului Ligii 1 în condiţiile actuale de criză şi faptul că se tot propun variante de reluare a meciurilor nu e pe placul lui Gică Hagi. Acesta este de părere că nu va exista timpul necesar pentru ca sezonul 2019 – 2020 să fie dus până la capăt şi a propus varianta sa pentru Liga 1 care presupune îngheţarea acestui sezon.

”Regele” ar vrea ca sezonul 2019 – 2020 să fie închis prin înghețarea actualului clasament și nici nu vrea să audă de posibilitatea ca meciurile din Liga 1 să se joace acum. „Eu cred că trebuie să ne gândim la sezonul viitor, nu la acesta! Avem în faţă un pericol major, iar acum principalul obiectiv e sănătatea oamenilor, nu fotbalul. Tot vrem să facem 18 sau 16 echipe, așa că hai să păstrăm clasamentul de acum, să vină şi cele din B şi să mărim campionatul! Aşa cum Liverpool e campioană în Anglia, fiindcă e pe primul loc, aşa să se procedeze şi la noi!”, a spus Gică Hagi la Telekom  Sport.

Varianta agreată de Hagi este propusă de majoritatea oamenilor de fotbal, fiind vorba de promovarea primelor patru clasate din Liga 2 pentru a duce Liga 1 la vechiul sistem cu 18 echipe.

Vizualizări: 410

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: