Găman rămâne lider în Liga 3 cu CSO Filiaşi

Echipa pregătită de antrenorul gorjean Mario Găman,  CSO Filiaşi, rămâne liderul seriei a şasea din Liga 3 după primul joc oficial al anului.

Doljenii au remizat în meciul disputat în deplasare, cu FC Pucioasa, şi rămân pe locul I în clasament.

CSO Filiași a jucat meciul din prima etapă a anului în deplasare, la Pucioasa, unde a avut parte de un teren foarte prost și un meci de mare luptă. Scorul partidei ci FC Pucioasa a fost 1-1, iar golurile au fost marcate de Alexandru Iamandache (’35), pentru gazde, respectiv Andrei Vaștag (’85), pentru olteni.

Antrenorul Mario Găman s-a plâns de starea proastă a terenului de la Pucioasa, dar şi de arbitraj, precizând că eliminarea lui Sabin Lupu a fost gratuită. „A fost un meci de luptă, pe un teren execrabil. A fost un început bun din partea noastră, cu două ocazii mari. Apoi, spre sfârșitul primei reprize, pe o dominare de-a lor, cu 3-4 cornere, am greșit și am primit gol. În repriza a doua am rămas în 10 oameni, fiind eliminat Sabin Lupu pentru cumul de cartonașe galbene. Al doilea galben nu știm pentru ce l-a primit, pentru că a protejat mingea și asistentul a zis că și-ar fi lovit adversarul cu cotul. Dar nu a fost deloc așa! Adversarul știa că are galben și a simulat. A fost eronat dat al doilea galben. În plus ar fi trebuit să primim un penalti, la un henț clar, dar nu ni s-a dat. Dacă eram mai atenți, la 0-0, la ocaziile pe care le-am avut, puteam să ne impunem. Dacă marcam noi primii, nu cred că ei ar fi putut întoarce rezultatul“, a spus Mario Găman, pentru GdS.

Fotografiile publicate de gds.ro arată clar că terenul era aproape impracticabil, Mario Găman fiind adeptul unor terenuri bune de joc dar şi de antrenamente. În pauza de iarnă chiar şi-a dus echipa la Craiova pentru a avea terenuri bune de pregătire.

Vizualizări: 635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: