Gâlceavă (PNL): Petrache mi-a promis că îmi va da răspuns la contestaţie
Primarul liberal de la Turceni, Dumitru Gâlceavă, nu a primit încă un răspuns la contestaţia pe care a făcut-o urmare a excluderii din biroul politic al PNLTurceni şi din Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj. Gâlceavă spune că a mers săptămâna trecută la Bucureşti pentru a vedea de ce nu i s-a răspuns la solicitare. Edilul spune că a primit garanţii de la secretarul general al PNL la nivel naţional, Marian Petrache, că în câteva zile va primi răspunsul. „Am mers la Bucureşti cu probleme legate de primărie. Cu această ocazie am încercat să dau şi de urma acestei contestaţii. Mi s-a spus că a ajuns la domnul secretar general. Am încercat să vorbesc cu domnul secretar general, cu domnul Petrache. Dumnealui s-a scuzat pentru că era foarte ocupat, dar a spus că o să îmi dea un răspuns zilele următoare”, a declarat Dumitru Gâlceavă.
Primarul liberal de la Turceni a contestat decizia de excludere din cele două birouri politice ale PNL, cel local şi cel judeţean, înaintea sărbătorilor de iarnă. Gâlceavă este de părere că nu au existat motive pentru înlăturarea sa din cele două foruri de conducere ale partidului. Mai mult, nici nu i s-au comunicat motivele care au condus la aceste excluderi.