Fraudă! SMS-uri trimise în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că nu transmite SMS-uri contribuabililor pentru a-i informa cu privire la situația fiscală personală.

„ANAF transmite SMS-uri doar de la nr. 1300 și numai la solicitarea contribuabilului, dar în care nu sunt transmise informații personale, sume de plată sau alte informații confidențiale. În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF SMS-uri aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă. Atragem atenția că ANAF nu transmite aceste mesaje, iar contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text”, se precizează în comunicat.

Cu privire la situația expusă, ANAF va sesiza organele competente.

Vizualizări: 1,583

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: