Castelul Corvinilor ascunde sub el construcţii vechi de secole

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai atractive obiective turistice din România. Restaurările la care a fost supus au scos la iveală faptul că mai există sub acest castel o serie de construcţii mult mai vechi despre carte nu se ştia anterior.

Castelul Corvinilor reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Cercetările recente efectuate după o serie de restaurări au arătat ce se ascunde sub Castelul Corvinilor, acolo unde arheologii au făcut o descoperire uimitoare.

Cunoscut ca şi Castelul Huniazilor, acest castel este unul dintre principalele obiective turistice de pe teritoriul României și totodată un interesant punct de atracție pentru istorici din toată lumea. Aceștia consideră că, în acest castel, Vlad Țepeș a fost închis pentru o perioadă necunoscută de timp.

Oamenii de știință ai Universității din Princeton au condus mai multe cercetări în zonă cu scopul de a afla ce se ascunde sub impozanta construcție din Transilvania. Pentru că de-a lungul timpului, construcția a suferit mai multe consolidări, arheologii nu au putut determina fundația originală a castelului.

În cadrul unor noi cercetări, în care a fost utilizată o tehnologie pe bază de scanări radar ale solului de sub structura clădirii, s-a descoperit că părți ale castelului sunt susținute de roci sau structuri realizate de om. Aceste descoperiri au fost prezentate în cadrul conferinței Uniunii Americane de Geofizică unde s-a prezentat posibilitatea ca sub acest castel să existe construcţii mult mai vechi dar necunoscute încă.

Castelul Corvinilor reprezintă o construcție care datează din secolul al XIV-lea, la acea vreme fiind utilizat drept fortăreață.

Un secol mai târziu, acesta a fost transformat în castel, după cum a afirmat doctorandul din cadrul Universității Princeton din New Jersey, Isabel Morris.

Omul de știință este cel care a condus echipa de cercetare de la vestitul castel.Conform legendelor, se presupune că Vlad Țepeș ar fi fost întemnițat aici de către Iancu de Hunedoara, fiind și cel care a asistat la prima expansiune a Castelului Corvinolor. Celelalte două extinderi au avut loc în secolele XVII și XIX, iar după cum a explicat Isabel Morris, care a precizat că structura descoperită reprezintă o construcție din perioade diferite.

Așadar, reiese faptul că în zonă au avut loc mai multe construcţii de-a lungul timpului. Din cauza faptului că hărțile nu era foarte concludente, Morris a ales metoda de a scana solul cu ajutorul unui radar. Scanările respective i-au ajutat pe cercetători să identifice și un complex administrativ care a fost construit în secolul al XVII-lea.

Vizualizări: 1,563

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: