Franţuzoaica Mihaela şi-a cunoscut familia din Gorj

“Surprize-surprize” la Pojogeni weekend-ul trecut, când Mihaela Bourquin, tânăra născută la Strâmba Jiu, adoptată acum mai bine de 20 de ani de o familie din Franţa, a cunoscut-o pentru prima dată pe cea care i-a dat viaţă. Sâmbătă, tânăra s-a întâlnit şi cu restul familiei, a cunoscut atât pe cei şapte fraţi cât şi pe tatăl său biologic, dar şi pe cel vitreg. Astăzi se întoarce în ţara care a înfiat-o, însă are inima împăcată că şi-a cunoscut adevărata familie.

Întâlnirea dintre Mihaela şi mama sa biologică a fost una extrem de emoţionantă. Cuvintele au fost de prisos în primele momente ale “reîntâlnirii” dintre cele două. S-au îmbrăţişat, au plâns şi au zâmbit laolaltă minute în şir. Mama naturală spune că nu se gândea că o să o mai revadă vreodată după ce a dat-o spre adopţie, în acel moment aflându-se la leagănul de copii din Târgu Cărbuneşti. “Este aşa de frumoasă, nu mă gândeam că o să o mai revăd vreodată. Mă bucur că ne caută. N-am dat-o eu, tatăl ei a făcut aşa ceva de a dat-o. Mi-a adus-o Dumnezeu să o văd după 23 de ani. Sunt foarte mulţumită de cum a crescut, să trăiască şi dânşii (n.r. părinţii adoptivi din Franţa). Vreau să păstrăm legătura”, a spus Elena Ţogoe, mama biologică a Mihaelei.      

La întâlnirea Mihaelei cu cea care i-a dat viaţă a fost prezenţii şi Bernadette şi Gilles Bourquin, părinţii adoptivi ai tinerei. Mama adoptivă chiar a consolat-o pe mama biologică care a plâns minute în şir când şi-a văzut copilul. “Sunt super încântată, sunt fericită şi plâng de fericire pentru fata mea. Îi mulţumesc mamei că este prezentă astăzi, pentru că este important pentru Mihaela. Eu i-am vorbit în fiecare zi despre România şi despre familia ei. Sunt mulţumită pentru ea, sper să continue relaţia cu familia ei biologică”, a spus printre lacrimi Bernadette Bourquin. 

Fericită că i-a cunoscut pe cei care i-au dat viaţă 

Sâmbătă, la un restaurant din Izvoarele, Mihaela şi-a cunoscut şi restul familiei de aici. Acum se întoarce mai fericită în Franţa ştiind că şi-a cunoscut adevărata familie. “Întâlnirea a fost emoţionantă. Nu pot să spun decât că sunt fericită că i-am cunoscut pe cei care mi-au dat viaţă. Mă voi strădui să învăţ limba română ca să pot conversa cu ei. Mă voi întoarce la ei şi între timp îi voi sprijini”, a spus Mihaela Bourquin.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: