Foto: Accident rutier grav. Update: un motociclist a murit!
Un accident de circulație deosebit grav s-a petrecut duminică după-amiaza în comuna Căpreni! În evenimentul rutier au fost implicate o motocicletă și un autoturism.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de salvare. De asemenea, un elicopter SMURD a fost solicitat pentru a prelua o victimă aflată în stare gravă. Din păcate, motociclistul, rănit grav, nu a răspuns la manevrele de resuscitare.
"In jurul orei 14:00, am fost solicitati sa intervenim pentru gestionarea unei situatii de urgenta generata de un accident rutier produs pe raza localității Capreni in care au fost implicate un autoturism si o motocicleta.
La fata locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Garzii de Interventie Hurezani, precum si un echipaj și un cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Gorj care au constatat ca in urma impactului, motociclistul, un barbat in varsta de 33 de ani a suferit rani grave si era in stare de inconstienta. S-a intervenit rapid pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, insa, din pacate, echipajele de interventie nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Soferul autoturismului a avut si el nevoie de ingrijiri medicale, acesta suferind leziuni minore si atac de panica. A fost asistat medical la fata locului, iar ulterior a fost transportat la spitalul din Tg-Carbunesti", a transmis ISU Gorj.