Fostul pesedist Vasile Râbu, pe listele ALDE la parlamentare
Vasile Râbu, fostul consilier judeţean PSD, a trecut la ALDE. Acesta va ocupa şi o funcţie de conducere în cadrul partidului, urmând să fie numit în funcţia de vicepreşedinte ALDE Gorj. Râbu va fi nominalizat şi pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare. Potrivit lui Dian Popescu, intenţiile de candidaturi împreună cu CV-urile vor fi discutate în cadrul organizaţiei judeţene, în şedinţa de săptămâna viitoare.
Fostul pesedist Vasile Râbu a fost ofertat să treacă la ALDE încă din timpul campaniei electorale de la alegerile locale. Râbu spune că a amânat din cauză că a dorit s-o susţină pe Camelia Khraibani pentru funcţia de primar la Motru. „La alegerile locale am susţinut-o pe doamna Khraibani, dar acum drumurile noastre s-au despărţit, dumneaei a mers la PRU. Am avut o discuţie cu domnul Dian încă din campania electorală de la locale şi am promis că după alegerile locale voi veni la ALDE”, a declarat Vasile Râbu.
Acesta a recunoscut că este interesat de o candidatură pentru un mandat de parlamentar, în condiţiile în care conducerea ALDE Gorj va accepta CV-ul său. „Dacă liderii organizaţiei judeţene consideră că trebuie să candidez, voi candida, dacă nu, nu e o problemă. Bineînţeles că îmi doresc, de ce să nu-mi doresc? Am văzut că, până în prezent, pe listele parlamentarilor nu e nimeni care să reprezinte zona de minerit şi energie”, spune Râbu.
Dian Popescu, liderul ALDE Gorj, susţine că decizia finală va aparţine conducerii centrale a partidului. Cu toate acestea, spune că este nevoie ca un om cu experienţa lui Râbu să figureze pe listele de la parlamentare. „Nu pot să spun dacă va fi sau nu pe listă pentru că toate numele vor merge la Bucureşti. Dacă mă întrebaţi pe mine, da, va fi pe listă. O să vedeţi că şi alte persoane care au avut funcţii importante în judeţ, vor fi pe listele parlamentare ALDE. Inclusiv eu am nevoie de oameni lângă mine care să mă consilieze şi să-mi arate care sunt problemele din zona Motru, Jilţ, Mătăsari”, a precizat Dian Popescu.
SURSE
Potrivit unor surse din cadrul partidului, Vasile Râbu va fi nominalizat pe locul al doilea pe lista pentru Senat, după Scarlat Iriza. Pe primul loc la Deputaţi va fi Dian Popescu, iar pe a doua poziţie se va situa Eduard Lădaru.