Fost șef de stat, cu arma în mână pe străzile Kievului

Fostul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, se afla înarmat cu un Kalaşnikov şi înconjurat de forţele armate pe străzile Kievului vineri, 25 februarie. Fostul lider al Ucrainei a declarat, pentru CNN, că ucrainenii sunt gata să-şi apere ţara.

”Toată lumea ar trebui să înţeleagă, [preşedintele rus] Putin a declarat război nu pentru Ucraina. Putin a declarat război întregii lumi”, a spus el.

„E pur şi simplu nebun. Reprezintă răul întruchipat, să vină aici şi să-i omoare pe ucraineni”, a continuat Poroşenko.

El a mai mărturisit că batalionul său se află la aproximativ 2-3 trei kilometri de locul unde se dau luptele dintre soldaţii ruşi şi ucraineni.

Ucraina are nevoie de ajutorul Occidentului, precum şi de sancţiuni, de excluderea Rusiei din SWIFT (sistem de mesagerie de înaltă securitate securizat care conectează mii de instituţii financiare din întreaga lume), dar şi de blocarea avioanelor şi navelor ruseşti în porturile UE şi NATO.

Poroşenko a mulţumit, de asemenea, Statelor Unite şi Marii Britanii pentru furnizarea de armament defensiv.

„Este important pentru noi că simţim că nu suntem singuri, că sunteţi alături de noi. Oricât de mulţi soldaţi ucide, câte rachete are, cât armament nuclear are, noi, ucrainenii, suntem oameni liberi, cu un viitor european măreţ în faţă”, a subliniat fostul şef de stat.

Vizualizări: 2,438

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: