Fost primar, sub control judiciar
Fostul primar din Albeni, Ionuț Stan, rămâne sub control judiciar. Magistrații i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. A fost dat, de asemenea, și un nou termen în procesul în care acesta e judecat pentru trafic de influență și luare de mită.
“Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive. Menține măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Stan Silviu Ionuţ. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 zile de la comunicare”, e decizia magistraților.
Fostul primar din Albeni a fost trimis în judecată pentru că a fost reclamat că ar fi făcut angajări în cadrul instituţiei publice pe bază de şpagă. Ar fi primit bani sau bunuri să facă angajări. Procesele l-au făcut să piardă funcţia de la primărie. A fost plasat sub control judiciar şi nu avea voie să se apropie de martorii din dosar. Cum mai toţi martorii sunt angajaţi în primărie, deşi avea decizie judecătorească să revină la primărie, acest lucru a fost imposibil. Şi cum nu a putut să-şi exercite funcţia, prefectul a semnat ordinul de revocare din funcţie.
Fostul edil a fost acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.