Fost primar din Vâlcea, eliberat de Tribunalul Gorj

Magistrații gorjeni au decis prin sentință definitivă ca fostul primar de la Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, fost parlamentar liberal, să nu mai stea în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare într-un dosar de corupție. Fostul edil, aflat în Penitenciarul Târgu Jiu, a împlinit acum o lună 60 de ani, iar comportamentul bun pe care l-a avut în spatele gratiilor i-a adus acum eliberarea, asta după ce, în ultimul an, el a mai avut astfel de demersuri, răspunsurile primite până acum fiind negative. Nu și de această dată însă, când magistrații i-au admis cererea, în Penitenciar inculpatul scriind o carte și participând la concursuri de șah pe care le-a câștigat.
Frâncu a ajuns în spatele gratiilor în urmă cu doi ani, după ce a fost condamnat pentru că i-ar fi cerut unui arhitect 10% din valoarea unui contract în perioada în care era primar interimar la Râmnicu Vâlcea, funcție în care ajunsese după ce fostul edil Mircea Gutău fusese și el arestat pentru fapte de corupție comise în aceiași funcție.

Vizualizări: 666

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: