Au furat moaștele de la Biserica din Rasovița
Culmea hoției în comuna Lelești din județul Gorj. Doi tineri au fost arestați preventiv de magistrați după ce s-a dovedit că erau protagoniștii unui furt cel puțin bizar, petrecut în satul Rasovița, din comuna Lelești. Daniel Nicolae Eftenie și Jan Bogdan Unghianu sunt acuzați că, pe 15 martie, au sustras mai multe bunuri dintr-o biserică din Rasovița. Anchetatorii spun că cei doi tineri de 26, respectiv 28 de ani, au furat din biserică o cununie din aluminiu pentru mire, două cutii de carton cu cărbune și tămâie parfumată, o linguriță utilizată pentru împărtășanie și o cutie de argint care conținea moaște.
Primarul Marian Rotaru s-a arătat indignat de acest gest și spune că cei doi infractori nu sunt din localitate. ”Niște derbedei, cum poți să-i cataloghezi pe acești oameni. Preotul satului m-a anunțat în urmă cu ceva timp că a găsit Biserica spartă, dar nu mi-am putut închipui că au putut să fure obiectele bisericești”, a spus Marian Rotaru, primarul din Lelești.
Părintele Bisericii din Rasovița, Anghel Păunescu, spune că până în acest moment nu au fost recuperate obiectele furate și așteaptă și el rezultatul anchetei. ”Deocamdată nu am recuperat bunurile, este ancheta în derulare, s-a făcut și reconstituirea la fața locului”, a spus părintele Păunescu. Cât privește moaștele care ar fi fost furate, părintele de la Rasovița nu a dorit să comenteze declarând doar că s-a furat acea cutie de argint. Tinerii sunt bănuiți că ar fi furat și bani dintr-o locuință din Ursați.