Fost patron al unui club de tradiție din Liga 1, decedat la 68 de ani
Fostul om de fotbal Nicolae Bara s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. Fostul președinte de la UTA Arad intenționa să revină în fotbal, tot la clubul arădean.
Nicolae Bara a murit la Viena, acolo unde se stabilise de câțiva ani după ce a ieșit din fotbal, dar și din mediul de afaceri și politic. Avea 68 de ani și vechi probleme de sănătate la inimă, încă de pe vremea când devenise finanțator și președinte al „Bătrânei Doamne” în vara anului 2006, când a și readus-o pe fosta campioană a provinciei în primul eșalon. Odată cu vârsta, aceste probleme s-au agravat, iar inima sa a cedat luni seară.
Numele lui Bara a revenit în actualitate chiar în această iarnă, când fostul șef al „roș-albilor” a trimis o scrisoare de intenție pe adresa clubului prin care-și manifesta dorința să se implice din nou la clubul arădean.
A și purtat discuții cu Alexandru Meszar, conducătorul de facto al grupării arădene, dar nu s-a concretizat nimic sau mai precis lucrurile urmau să fie dezbătute din nou la finalul acestui sezon al Superligii, conform ProSport.
Nicolae Bara a și asistat din tribuna oficială a noii arene „Francisc Neuman” la meciul cu CS Mioveni (1-2) și urma să mai vină și la cel cu FC Botoșani, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
În cele două sezoane în care a fost președinte și principal finanțator la UTA, Nicolae Bara a investit în jur de 8 milioane de euro, prin intermediul firmei sale Frigotehnica.
Pe lângă implicarea din fotbal acesta a mai deținut la un moment dat publicațiile Sport Total și „Ziarul”, dar și postul de radio Sport Total FM și a fost deputat al României din partea Partidului Democrat între anii 2004-2008, ocazie cu care s-a intersectat cu fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă.