Fost pandur, cel mai bun pasator al Ligii 1

Un fost jucător de la Pandurii Târgu Jiu a fost desemnat cel mai bun pasator din acest sezon al Ligii I. Este vorba de Dan Nistor, jucător care a evoluat la Pandurii Târgu Jiu între 2010 şi 2016, un sezon fiind plecat la Evian.

Pandurii nu mai joacă în Liga 1 de două sezoane, dar la meciurile din prima ligă se mai vorbeşte încă de echipa din Târgu Jiu, prin performanţele unor jucători care au evoluat la Pandurii. Foarte mulţi dintre jucătorii plecaţi de la Pandurii au ajuns la echipa naţională sau la alte formaţii din Liga 1, unde evoluează şi acum, sau chiar la echipe din străinătate, cum sunt cazurile Chiricheş, Maxim sau Vlad. În acest sezon, unul dintre jucătorii care promiteau foarte mult când a evoluat la Pandurii, Dan Nistor, acum jucător la Dinamo, a ajuns cel mai bun pasator al Ligii 1. Cu o etapă înainte de finalul play-out-ului, Dan Nistor şi-a asigurat, în proporţie de 99%, titlul de cel mai bun pasator din acest sezon al Ligii 1. Căpitanul celor de la Dinamo conduce detaşat în topul pasatorilor, el fiind şi un bun marcator al dinamoviştilor.

Pe lângă cele şase goluri marcate în acest sezon de Liga 1, Dan Nistor (30 de ani) şi-a mai trecut în cont şi 13 pase decisive, şi este primul în clasamentul pasatorilor, după cum anunţă site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal. În cartea de vizită a jucătorului de la Dinamo se mai află echipele Internaţional Curtea de Argeş, CS Mioveni, Pandurii Târgu-Jiu, Evian, Dinamo şi CFR Cluj, dar cea mai mare perioadă din cariera sa Nistor a petrecut-o la Târgu Jiu.

În acest moment Nistor  este cel mai bine cotat jucător din lotul dinamoviştilor, cota sa fiind de un milion de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt.

Dan Nistor a venit la Pandurii în anul 2010, cu lotul de jucători de la Internaţional Curtea de Argeş, şi a jucat  până în 2013 în 97 de jocuri pentru gorjeni. Vândut de Pandurii la clubul francez Evian, Nistor a revenit la Târgu Jiu un an mai târziu, mai întâi împrumut de la Evian în 2014, după care a fost transferat din nou de clubul gorjean, pentru care a evoluat până în 2016 când a fost cedat la Dinamo.

Un alt fost pandur, Eric de Oliveira, ajuns la fosta campioană Viitorul Constanţa, a câştigat recent Cupa României cu echipa lui Gică Hagi.

Vizualizări: 588

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: