Fost director, banii înapoi! Are de dat peste 400.000 de lei

Lovitură pentru Marian Negrescu, fostul manager al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Acesta are de restituit peste 80.000 de euro, bani încasați în perioada în care a condus teatru.

Este vorba de cele 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice pe care le-a încheiat atât în calitate de director al teatrului, cât și în calitate de colaborator.

Contractele au fost anulate de instanță, după ce inspectorii de integritate au constatat că acestea au fost parafate cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Potrivit ANI, în perioada 2008-2013, Negrescu a încasat sume mari de bani pentru diferite activităţi pentru care nu avea calificarea necesară, dar pe care şi le aproba singur, cum ar fi regia şi scenariul unor piese sau întocmirea şi machetarea unor caiete-program.

„Obligă pârâtul Negrescu Marian să restituie către intervenienta în nume propriu U.A.T. Municipiul Tg-Jiu suma de 408.220 lei aferentă contractelor anulate prin sentinţa 1228/05.10.2018 menţinută parţial prin decizia 344/14.02.2019 a Curţii de Apel Craiova în dosarul 11557/63/2017”, se arată în sentința definitivă a Curții de Apel Craiova din 11 ianuarie.

Negrescu a fost achitat pentru conflict de interese.

Vizualizări: 3,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: