Fost antrenor de la Pandurii, numit director tehnic la 73 de ani
Antrenorul Rapidului, Nicolae Grigore, a insistat pentru întoarcerea lui Viorel Hizo în Giulești. Tehnicianul a vorbit despre revenirea fostului antrenor deocamdată ca director tehnic.
Nicolae Grigore, antrenorul în vârstă de 37 de ani al echipei Rapid, a vorbit despre numirea lui Viorel Hizo, fost antrenor la Pandurii, acum în vârstă de 73 de ani, în funcția de director tehnic. Acesta a anunțat că Hizo va reveni alături de echipa pe care a pregătit-o în mai multe rânduri de-a lungul carierei sale de antrenor.
Nicolae Grigore a explicat în ce constă colaborarea cu Viorel Hizo și a dezvăluit faptul că experimentatul tehnician ar dori să meargă alături de Rapid în cantonament, însă familia lui se teme din cauza pandemiei de coronavirus. ”Și-ar fi dorit să vină din prima zi. Ne ajută enorm, discutăm aproape zilnic. E puțin periculos, familiei îi e teama, i-a recomandat să mai stea acasă. Dacă va dori, poate veni în cantonament. Nea Vio e alături de noi, e un sprijin care contează pentru mine și echipă. Am dorit un om cu experiență la Rapid, pentru că e un loc special. Responsabilitatea e a mea, deciziile finale îmi aparțin. Cât poate el să ajute, să ajungă la un antrenament, din punctul meu de vedere poate fi implicat total. Aș discuta cu el și despre antrenamente, și despre pregătire dacă ar veni la antrenamente. Poate reușim să ne vedem în această vacanță, până acum am vorbit doar telefonic”, a spus Nicolae Grigore, la ProSport Live.
De frica pandemiei de coronavirus, Nicolae Grigore a decis să organizeze un cantonament în România. ”Nu știu cât de viabil va fi în Antalya. Vom rămâne probabil aici, în România. În Antalya avem acest risc al infectărilor, poate se infectează jucătorii pe final, ce faci, îi lași acolo? Dacă avem o iarnă grea vor fi dificultăți în a ne antrena dar vom rămâne în țară”, a anunțat Nicolae Grigore.