Fost preşedinte de club, decedat din cauza coronavirusului

Fostul președinte al clubului spaniol Real Madrid, Lorenzo Sanz Mancebo, a murit sâmbătă, la vârsta de 76 de ani, după ce a fost infectat cu coronavirus.  Fostul număr unu al clubului Los Blancos a fost internat marți la terapie intensivă pentru insuficiență respiratorie, după opt zile cu febră ridicată, și starea sa s-a agravat treptat.

Fostul președinte al clubului spaniol Real Madrid, Lorenzo Sanz, cel  sub comanda căruia clubul madrilen a câştigat, între 1995 şi 2000, două Cupe UEFA, o cupă interconinentală, un titlu în La Liga şi o supercupă a Spaniei, a fost internat la un spital din Madrid, la începutul acestei săptămâni, unde a fost diagnosticat cu COVID-19.  

Sanz suferea deja de insuficiență renală și hipertensiune arterială, iar infecția a înrăutățit în mod semnificativ starea sa de sănătate. Fiul său Lorenzo Sanz Duran a confirmat faptul că în ultimele ore înaintea decesului tatăl său a fost intubat în spital. "El a fost bolnav de opt zile, dar nu a vrut să infecteze spitalul și a rămas acasă, în izolare". După ce a fost transportat la spital diagnosticul oficial a fost pneumonie bilaterală cauzată de coronavirus.  Sâmbătă a fost anunţat decesul președintelui care a condus Los Blancos din 1995 până în 2000.

Tot în Spania au decedat la  finalul săptămânii doi jurnalişti  sportivi: Jose Maria Candela, în vârstă de 60 de ani, şi Tomas Diaz-Valdes, directorul general al unui trust de presă și reporter timp de 30 de ani la ziarul AS, în vârsta de 78 de ani.

Coronavirusul a afectat şi alţi şefi din fotbalul european,  un  alt caz de  infectare fiind cel al fostului mare fotbalist Paolo Maldini. AC Milan a anunţat sâmbătă seara faptul că directorul său tehnic, Paolo Maldini, şi fiul său cel mic, Daniel, de 18 ani, au fost testaţi pozitiv la coronavirus.

Vizualizări: 1,655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: