Florin Stîngă merge pe victorie în meciul de la Iaşi
Învinsă în prima etapă de nou-promovata CSC Dumbrăvița, scor 0-1 pe propriul teren, ACS Viitorul Târgu Jiu a plecat spre Iași, cu gândul de a spăla din debutul rușinos din runda inaugurală. Antrenorul Florin Stîngă vrea ca elevi săi să aibă altă atitudine pe stadionul din Copou, pentru a nu pierde și meciul cu Politehnica Iași.
Florin Stîngă este convins că echipa sa poate bate pe oricine în Liga 2 chiar dacă s-a împiedicat acasă de o nou-promovată. Antrenorul braşovean crede că o victorie a echipei sale la Iași nu ar fi o surpriză, chiar dacă adversarul și-a propus promovarea în SuperLigă. „Orice meci este greu, mai ales că întâlnim un adversar care și-a anunțat dorința de a promova și s-a întărit mult în această vară. Este o echipă de tradiție în fotbalul românesc, dar pe mine nu mă sperie acest lucru, ci mă ambiționează. Sper ca jucătorii să fie motivați, să demonstreze că merită să facă parte din această echipă și că își doresc să facă performanță. Nu ar fi o surpriză să câștigăm la Iași. Am mare încredere în jucători și sunt convins că dacă vom fi concentrați, putem bate pe oricine”, a declarat Stîngă înaintea meciului de la Iaşi.
În etapa inaugurală Poli Iași a remizat la SC Oțelul Galați, scor 0-0. Partida din etapa a 2-a dintre Politehnica Iași și ACS Viitorul se joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe arena Emil Alexandrescu din Iași.