Fiica primarul din Cărbunești, medaliată la karate în Germania

Primarul din Târgu-Cărbunești s-a întors marți noaptea de la un campionat de karate desfășurat în Germania, acolo unde fiica edilului a obținut două medalii. Gabriela Mazilu a ocupat locul I la luptă directă cu adversarul și locul al II-lea la lupta cu un adversar imaginar. Din Târgu-Cărbunești au mai participat încă trei sportivi, care s-au întors acasă cu câte o medalie.

Campionatul de karate a avut loc în Germania și a adunat 214 participanți din opt țări. Din Târgu-Cărbunești au intrat în competiție patru tineri, printre care și Gabriela Mazilu, fiica primarul din Cărbunești, vicecampioană mondială și europeană la Karate.

Toți cei patru participanți care au reprezentat cu cinste România s-au întors acasă cu 5 medalii, două dintre ele fiind obținute de fiica primarului Mihai Mazilu. „Am avut onoarea să fiu invitat de către secretarul general al Federației Internaționale de Karate. Nu vă dați seama ce mândrie am avut când am văzut steagul României pe cel mai înalt catarg, bucuria se dublează când știi că sportivul este din Cărbunești și se triplează când ști că unul din sportivi  e copilul tău. Fiica mea a obținut locul al II-lea la lupta cu un adversar imaginar, cu procedee foarte clar stabilite în funcție de centura pe care o are și locul I la lupta directă cu un adversar. Cei patru sportivi au venit cu cinci medalii acasă”, a precizat primarul Mihai Mazilu.

Vizualizări: 235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: