Femeia care a murit la Răchiți era agent de pază

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au deschis, joi, dosar de cercetare accident de muncă mortal, după ce o femeie, agent de pază, în vârstă de 44 de ani, salariată a unui angajator cu sediul în București, ce are punct de lucru în județul Gorj, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier, care a avut loc ieri dimineață pe raza localității Răchiți.

La momentul producerii accidentului, victima se deplasa spre locul de muncă, a explicat ITM Gorj. În urma leziunilor suferite, femeia a decedat miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o tânără de 27 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, din direcția oraș Tismana în direcția municipiului Târgu Jiu, la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător din zona intersecției cu satul Răchiți, din comuna Runcu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a acroșat o femeie, de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Femeia rănită a fost dusă la spital, unde a decedat.


Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Vizualizări: 17,729

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: