Externat după infarct, ţinut ore în şir la uşa cabinetului

Liderul sindical din energie, Doru Crăete, a povestit pe pagina de socializare prin ce a trecut pentru a putea face rost de medicamentele necesare după un infarct. Crăete a fost externat luni şi nu a primit medicamentele necesare pentru marţi dimineaţa, deşi le-a solicitat. Marţi, la prima oră, a mers la medicul de familie, care i-a dat trimitere la medicul specialist. A stat ore bune la coadă, aşa că nu a putut lua medicamentele nici dimineaţă, nici la prânz.

Doru Crăete este de zeci de ani salariat la Complexul Energetic Oltenia, timp în care a contribuit consistent la bugetul de sănătate. Când a avut probleme, a ajuns ca noi toţi la concluzia că banii lui nu au fost folosiţi aşa cum ar fi trebuit. „Ce sistem medical ineficient şi superbirocratizat avem! După 9 zile de spitalizare în Bucureşti, la Militar, luni am fost externat. Doctoriţa care m-a avut în grijă, pe lângă faptul că nu mi-a pus o ştampilă rotundă pe medical, ceea ce implică încă un drum până la spital, n-a binevoit nici să-mi dea pastile pentru a doua zi dimineaţa pentru că n-ai cum să iei reţeta aşa repede, nici să-mi elibereze reţeta, deşi i-am cerut şi poate să o facă, trimiţându-mă la medicul de familie”, a scris Crăete.

Povestea nu se opreşte aici, ci continuă cu ore de aşteptare, ceea ce în cazul unui om bolnav nu este normal. „Am mers la medicul de familie şi, după o oră de aşteptare (erau foarte mulţi pacienţi), omul, conform reglementărilor şi protocoalelor din sistem, n-a putut să-mi dea decât o... trimitere către medicul specialist din Policlinică. Si uite-aşa stau de două ore şi jumătate la uşa pe care scrie «Cardiologie» ca să-mi iau o reţetă. E timpul să-mi iau pastilele pentru... prânz! Dar eu aştept să intre toţi pacienţii cu bon de ordine... Degeaba a explicat nevasta-mea asistentei ce iese din când în când la uşă că luni am ieşit din spital după un infarct, că n-am pastile etc. Răspunsul: aşteptaţi!”, a mai spus liderul de sindicat.

Colegii lui Doru Crăete au reacţionat, întrebându-se pentru ce plătesc sume importante la bugetul de sănătate, dacă atunci când au nevoie sunt trataţi aşa cum sunt trataţi.

Vizualizări: 1,574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: