Explozie pe șantierul naval Orșova. Trei răniți!

O explozie a avut loc, astăzi, pe Șantierul Naval Orșova, județul Mehedinți, la o navă aflată în reparații. Cel puțin trei muncitori au fost răniți.

ISU confirmă că a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pentru două victime, aflate în stare gravă, au fost solicitate elicoptere SMURD.

"La data de 14 septembrie a.c., ora 12.38, Poliția Municipiului Orșova a fost sesizată de un reprezentant al Șantierului Naval Orșova cu privire la faptul că s-a produs o explozie în incinta șantierului, la bordul unei nave aflate în construcție, iar trei persoane, angajații ai șantierului au suferit răni.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că în interiorul unui bord de navă, aflată în construcție, s-a produs o deflagrație în timp ce trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 47 de ani efectuau lucrări mecanice.

În urma incidentului, cei trei bărbați au suferit arsuri și răni la nivelul corpului, fiind transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă", a transmis Poliția.

Vizualizări: 1,102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: