Amenințare cu bombă la nunta lui George Simon Update: A fost alarmă falsă!

Numeroase forțe de ordine și pirotehniști fac verificări în zona unde se desfășoară nunta lui George Simion, liderul partidului AUR. Oamenii legii verifică o informație potrivit căreia, o bombă ar fi fost amplasată acolo. 

La eveniment participă mii de oameni, printre care și foarte mulți gorjeni, care au fost transportați spre județul Vâlcea cu autocarele. 

"Astăzi, 27 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca, a fost amplasată o bombă.

La fața locului se deplasează polițiștii din Vâlcea și pirotehniștii din cadrul Serviciului Român de Informații, pentru efectuarea de verificări", a transmis IPJ Vâlcea. 

Update: Alarma s-a dovedit a fi una falsă.

Poliția încearcă, acum, să dea de urma celui care a mobilizat, inutil, efective întregi de oameni ai legii.

"În urma verificărilor efectuate, nu a fost identificat niciun dispozitiv exploziv.

Reamintim că astăzi, 27 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca a fost amplasată o bombă.

La fața locului s-au deplasat polițiști și pirotehniști pentru efectuarea de verificări.

Cercetările sunt continuate, pentru identificarea persoanei care a făcut sesizarea și luarea măsurilor legale care se impun", IPJ VÂLCEA 

Vizualizări: 1,190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: