Exmatricularea elevilor, reintrodusă în legea Educației
Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis printr-un amendament introdus la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar, ca elevii din învăţământul obligatoriu să poată fi exmatriculaţi în situaţii grave. Proiectul propus de guvern prevedea interzicerea exmatriculării preşcolarilor şi elevilor.
Deputaţii din Comisia de învăţământ au aprobat, cu acordul ministrului Educaţiei, Ligia Deca, mai multe amendamente, cele mai multe propuse de PSD, scrie Agerpres.
Unul dintre amendamentele acceptate prevede modificarea numărului minim de elevi şi preşcolari de la care se organizează şi funcţionează unităţile de învăţământ.
În sens sens, la propunerea PSD, grădiniţele şi creşele vor putea funcţiona cu un număr minim de 140 de preşcolari şi/sau antepreşcolari, faţă de 150, cât se propune în proiectul Guvernului, iar unităţile de învăţământ postliceal vor putea funcţiona cu un număr minim de 100 de elevi.