EXCLUSIV: Slobodan Nikolic a semnat în această seară cu Energia
Echipa de baschet din Târgu Jiu are din această seară antrenor, sârbul Slobodan Nikolic sosind azi la Târgu Jiu şi finalizând negocierile cu conducerea clubului. Preşedintele secţie de baschet, Marius Vlaicu, a declarat că noul tehnician a semnat pentru un an de zile cu clubul din Târgu Jiu şi va avea ca obiectiv clasarea echipei pe locurile 7-9.
Slobodan Nikolic are un CV impresionant atât ca jucător, el retrăgându-se în anul 1995 din prima ligă a Serbiei. Junioratul l-a făcut la Steaua Roşie Belgrad, fiind campion cu echipa sa în perioada 1973-1975. Ca jucător de seniori la Steaua Roşie a câştigat de patru ori campionatul sârb în perioada 1975 – 1987. Din 1988 a evoluat la Voivodina Novi Sad fiind campion în Liga B şi promovând cu echipa în prima ligă. În 1990 a revenit la Steaua Roşie unde a fost căpitan de echipă jucând finala play-off-ului şi finala Cupei Yugoslaviei. În perioada 1992-1993 a evoluat la OKK Belgrad cu care a promovat în Liga A şi apoi a câştigat Cupa Yugoslaviei. Ca jucător al echipei naţionale a totalizat 50 de meciuri la echipa de juniori şi 30 de meciuri la seniori fiind de trei ori campion balcanic.
Ca antrenor Slobodan Nikolic a debutat în 1995 la BC Radniki Kragujevac, echipă cu care a promovat din Liga II în Liga I. În perioada 1996 – 2000 a antrenat fosta sa echipa la care a evoluat OKK Beograd pe care de asemenea a promovat-o în prima ligă. Din anul 2000 a antrenat în Cehia, pe BK Opava, formaţie cu care a câştigat de două ori campionatul şi de două ori Cupa Cehiei până în anul 2003. În CV-ul noului tehnician al Energiei Rovinari mai apar n ultimii şase ani echipe precum PBC Lukoil Akademik Sofia cu care a câştigat campionatul din Bulgaria, BC Spartak Vladivostoc din RusiaBC Borak Banja Luka din Bosnia Herţegovina şi BK Synthesia Pardubice din Cehia.