Eșec electoral pentru afaceristul Murdeală
Mihai Murdeală, omul de afaceri din zona Motru, a pierdut alegerile în comuna sa natală. Murdeală a fost susținut de PSD pentru postul de primar în stațiunea Bala, din județul Mehedinți, aflată la doar câțiva kilometri de Motru.
Afaceristul a suferit o înfrângere fără drept de apel. Primarul în funcție, candidat PNL, a câștigat alegerile cu aproape 67% din voturi, în timp ce Murdeală a fost creditat cu 22,12% din sufragii. Diferența este de aproape o mie de voturi, PSD obținând însă două mandate de consilieri locali.
„Țin să vă mulțumesc tuturor care ați avut încredere în mine și mi-ați acordat votul. Precum vă asigur de tot respectul și pe cei care ați avut alte opțiuni politice. Pentru cei care m-ați votat să știți că nu o să vă abandonez niciodată!!! Consider că poate am reușit să aduc în Consiliul Local oameni noi, de la partide noi, care cred că vor schimba ceva în bine, pentru dumneavoastră”, a transmis Murdeală, după pierderea alegerilor.
Plecat din Bala de vreo trei decenii, afaceristul din Motru a promis în campanie că va aduce „un investitor privat serios” în stațiunea recunoscută pentru apele minerale și nămolul terapeutic. Oamenii l-au reales tot pe Chima, aflat la al treilea mandat.
Murdeală deține afaceri în domeniul transporturilor și a câștigat, în ultimii ani, numeroase contracte cu Complexul Energetic Oltenia.