Energia Târgu Jiu, o nouă victorie în Europa
Energia are prima șansă la calificarea în playff-ul FIBA Europe Cup, după ce a câştigat miercuri seara în faţa echipei Khimik Yuzhny, scor 77-71 (17-19, 12-18, 28-18, 20-16). A doua confruntare a seriei se va juca săptămâna viitoare în Ucraina.
Jocul a început mai bine pentru oaspeţi, care la jumătatea partidei conduceau cu 37-29. Energia a revenit în forță de la cabine, dar abia pe final de meci a reuşit să întoarcă scorul în favoarea sa. Remarcații partidei au fost Adi Guțoaia având 4 puncte, 7 recuperări, Szabolcs Santa cu 8 puncte și 9 recuperări. Cel mai bun marcator al meciului a fost Jamar Diggs, care a încheiat cu 20 de puncte, la care a mai adăugat și 4 assist-uri.
Echipa gorjeană a mai disputat un meci în această săptămână - luni, cu Dinamo București, în manșa retur a sferturilor de finală ale Cupei României, partidă câștigată cu 78-74, dar calificarea în Final Four a aparținut bucureștenilor, care învinseseră în tur cu 78-72.