Energeticienii, la sediile PSD de ziua lor. De ce!
Energeticienii din mai multe județe merg, pe 20 iulie, la sediile PSD unde vor depune o scrisoare prin care cer parlamentarilor să convingă Ministerul Muncii să respecte modul de calcul și prevederile Legii nr.197/2021.
La PSD Gorj va merge vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, cu alți colegi de-ai săi.
”Pe 20 iulie, de Ziua energeticianului, ne organizăm în toate județele, acolo unde sunt energeticieni, acolo unde au fost termocentrale, și o să depunem o scrisoare deschisă la sediile PSD, pentru că PSD deține portofoliul Ministerului Muncii. O să depunem o scrisoare deschisă și cu acea circulară dată în 2021 de Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii Publice, prin ștampila și semnătura domnului Daniel Baciu, prin care și-au asumat modul de calcul și de aplicare al legii 197. în Gorj o să merg eu personal cu câțiva colegi energeticieni și vor mai f în Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Timișoara, Iași, Suceava.
Peste tot, noi deja ne organizăm pe rețelele de socializare, iar de Ziua Energeticianului, dimineața, la ora 8:00 vom fi în fața sediilor PSD. Cei care vor să vină ne organizăm. E nu este un protest, nu ne ducem să-i huidui, ne ducem doar să depunem o scrisoare deschisă la secretariatul PSD. Este o o scrisoare deschisă prin care solicităm parlamentarilor PSD să ceară Ministerului Muncii să respecte modul de calcul al legii 197 și prevederile acestei legi”, a explicat Manu Tomescu.
Vor fi depuse astfel de scrisori în Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Timișoara, Iași și Suceava.