Emil Săndoi, chemat pe banca Universităţii Craiova
Aurel Țicleanu îl cheamă pe Emil Săndoi la Craiova și are un mesaj subtil pentru patronul Mihai Rotaru. „N-o fi bun în Oltenia? E bun doar afară?”, a spus fosta glorie a Craiovei Maxima.
Universitatea Craiova a pierdut clar derby-ul cu FCSB, scor 0-2, după o repriză secundă extrem de modestă, iar Aurel Țicleanu îi transmite lui Mihai Rotaru că Emil Săndoi nu poate să lipsească din Bănie.
Fostul mare fotbalist crede că Sorin Cârțu ar trebui să fie „director tehnic” și îl ignoră complet pe Corneliu Papură, tehnician revenit pe banca echipei, după despărțirea de italianul Cristiano Bergodi. „Sorin Cârțu trebuie să fie director tehnic, Săndoi nu poate să lipsească de acolo. Astăzi, dacă nu faci echipă, poți să ai ce individualități vrei. Săndoi n-o fi bun în Oltenia? E bun doar afară? Aici e problema”, a spus Țicleanu, la Digi Sport.
Universitatea Craiova trebuie să-și revină repede după eșecul cu FCSB: în ultimul meci oficial din 2020 are un alt meci foarte tare, derby-ul cu CFR Cluj. Campioana României și-a revenit sub comanda lui Edi Iordănescu și are trei victorii la rând în Liga 1, ultimul succes fiind pe terenul lui Dinamo, scor 2-0.
Înaintea meciului cu CFR Cluj, Universitatea Craiova este pe locul 2 în Liga 1, cu 31 de puncte. FCSB are însă șanse mari să încheie anul pe primul loc. În ultima etapă din 2020, formația antrenată de Toni Petrea o va întâlni pe Sepsi, la Mogoșoaia.