Elevii liceului din Runcu vor putea să se perfecţioneze în Germania
Absolvenţii claselor a XII-a de la Grupul Şcolar Industrial „G-ral Constantin Şandru” din Bâlta vor avea posibilitatea să se perfecţioneze pe meseria pe care au urmat-o în cadrul liceului graţie unui parteneriat româno-german. Prin intermediul unei asociaţii din Germania, tinerii vor putea să facă practică în străinătate timp de 3 ani, costurile fiind suportate din fonduri europene.
O asociaţie din Germania, din care fac parte mai multe societăţi comerciale, oferă posibilitatea elevilor care studiază la liceul din Runcu de a se perfecţiona în străinătate după finalizarea studiilor preuniversitare. Într-o primă fază, se va selecta un grup de tineri, cu vârsta de peste 18 ani, care să urmeze acest sistem de învăţământ în Germania. Conducerea liceului va trebui în următoarea perioadă să supună atenţiei elevilor această posibilitate, astfel încât, de anul viitor, cei care vor dori să aplice, să poată urma aici un curs de limba germană, urmând ca mai apoi să-şi continue studiile în Germania. Reprezentanţii asociaţiei nemţeşti au mers ieri la Liceul din Bâlta pentru a pune la punct o viitoare colaborare în acest sens. “Elevii fac un curs de limba germană, termină şcoala pentru a nu avea probleme cu bacalaureatul. Merg după aceea în practică de 3 luni după care decid, dacă le place meseria şi Germania, dacă se pot acomoda, după care, dacă rămân, încep perfecţionarea propriu-zisă care va dura 3 ani”, a declarat Michaela Hohlmeier, reprezentantul asociaţiei BavarianXperts.
Practic, elevii care sunt acum în clasa a XI-a vor avea posibilitatea să se perfecţioneze peste hotare, iar până la absolvirea liceului vor putea să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de limba germană.
După parcurgerea celor trei ani, tânărul primeşte o diplomă de muncitor specialist într-o anumită profesie, după care poate să mai urmeze doi ani la finalul cărora primeşte o diplomă de maistru şi, în acelaşi timp, acumulează cunoştinţe despre ceea ce înseamnă cultura antreprenorială cât să-şi poată iniţia propria afacere. Elevii vor beneficia gratuit de cazare, masă, transport şi internet.
SPRIJIN
Cei care au oferit posibilitatea elevilor de la acest liceu de a se perfecţiona peste hotare au fost europarlamentarul PDL, Mari Jean Marinescu şi liderul pedeliştilor gorjeni, Dan Vâlceanu, care ieri au însoţit reprezentanta societăţii din Germania la liceul din Bâlta pentru a pune la punct colaborarea. Europarlamentarul a mai sprijinit în acest fel şi un liceu din Craiova.