Elevi gorjeni admiși la facultate înainte de a termina liceul
Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu se mândrește cu câțiva elevi care au fost admiși la facultate înainte de a termina liceul. Cei trei au participat la concursul de arhitectură ,,Hans Fackelmann” și au fost admiși la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.
Este vorba de Lăpăduș Cosmina Maria, Trif Maria Ștefania și Nicolescu Emanuel, care au fost admiși la specializarea Arhitectură din cadrul Facultății din Timișoara.
”Concursul de arhitectură dedicat viitorilor studenți arhitecți, aflat la a IV-a ediție și organizat de Universitatea Politehnică, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, a provocat și anul acesta elevii să participe. În urma concursului avem trei elevi care au fost admiși ca viitori studenți. Scopul acestui concurs a fost de a ajuta tinerii elevi de clasa a XII-a să dobândească capacitățile necesare pentru a dezvolta o carieră în arhitectură, în domeniul proiectării și cercetării și de asemenea să le stimuleze sensibilitatea și intuiția artistică”, a declarat Daria Haidău directorul Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu“ din Târgu-Jiu
Nu este primul an când elevii unității de învățământ din Târgu-Jiu participă la acest concurs și sunt admiși înainte de absolvire. ”Anual elevii Liceului de Arte au participat la acest concurs, unii dintre ei reușind să treacă probele și să devină studenți înainte de a lua examenul de bacalaureat, acesta fiind ultimul pas în a deveni studenți la arhitectură. Noi ne mândrim cu ei și le dorim succes pe mai departe”, a mai spus directorul liceului, Daria Haidău.