Elevă accidentată pe trecerea de pietoni
O elevă de 17 ani de la Liceul Tehnic Bârseşti a fost acroşată marţi dimineaţă de o maşină chiar în faţa unităţii şcolare. Fata traversa pe trecerea de pietoni. În urma impactului, tânăra a fost rănită uşor. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Poliţia a stabilit faptul că un bărbat de 66 de ani, din comuna Moţăţei, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a acroşat o tânără de 17 ani, din comuna Băleşti, care se angajase în traversarea străzii prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, anunţă IPJ Gorj. (A.A.)