Economia la fondul de salarii, doar 133 de lei
Câte 133 de lei de fiecare! Atât ar putea primi angajații Complexului Energetic Oltenia din economia fondului la salarii, ținând cont de cifrele înregistrate după primele zece luni ale acestui an. Sindicaliștii speră ca această sumă să crească după ce se vor face calculele din această lună. Cu toate acestea, oamenii vor primi mai puțini bani decât anul trecut.
În cadrul Comisiei Mixte din această săptămână, între sindicate și Directorat, au fost prezentate primele cifre despre economia la fondul de salarii. Din datele până la sfârșitul lunii octombrie, se estimează un venit în plus pentru salariații de companiei de circa 130 de lei. “S-au aprobat niște ajutoare pentru colegii care au probleme de sănătate. Ni s-a prezentat și un prim calcul despre economia făcută la fondul de salarii. După primele zece luni, după calculele administrației, ar fi venit un plus la salariu, în luna decembrie, de 133 de lei pentru fiecare. Este foarte puțin. Noi estimăm că, la închiderea situației financiare, ar fi cam 250 de lei în plus la salariu, bani proveniți din economia la fondul de salarii”, a explicat Ion Popescu, sindicalist la Cariera Jilț Sud.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de această sumă și au cerut o nouă întrunire cu Directoratul și rediscutarea acestei economii și la nivelul lunii decembrie. „Este o sumă extrem de mică. Ne așteptam la mai mulți bani. Din acest motiv, a fost solicitată o nouă întâlnire, ca să vedem economia în decembrie. Este foarte puțin. Au recunoscut și ei că sunt bani puțini. Practic economia la fondul de salarii s-a făcut pe urma concediilor medicale, dar s-au cheltuit mulți bani cu salariile pentru că s-a lucrat șapte zile din șapte, s-au cheltuit bani importanți pentru că s-a lucrat în weekend. Totodată, am solicitat și bugetul pentru anul 2020. Ni s-a transmis că se așteaptă și rectificarea de buget care trebuia să fie făcută până la 31 octombrie”, a mai spus Ion Popescu.
Anul trecut, fiecare angajat a primit un plus la salariu în valoare de 700 de lei din banii proveniți din economia la fondul de salarii.