Eclipsă totală de Lună va fi vizibilă inclusiv în România

În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună. Este vorba de prima eclipsă de lună din acest an iar aceasta va fi vizibilă și din România.
Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puţin parţial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte din Australia, mare parte din Africa, America de Nord, America de Sud, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Arctica, Antarctica.
Din Europa de Vest, va putea fi observată faza parţială a eclipsei de Lună, care precedă totalitatea. Luna va fi acoperită treptat de umbra Pământului timp de peste 75 de minute, Luna devenind total eclipsată cu doar câteva minute înainte ca ea să apună în vest. Momentul observării eclipsei potrivit fusurilor orare din Europa este 6:26 a.m. GMT (14 martie 2025, chiar înainte de răsărit) şi 7:26 CET (14 martie 2025, chiar înainte de răsărit).
Locaţiile din Europa din care se va vedea această eclipsă într-un mod impresionant sunt Islanda şi Groenlanda. Din Reykjavik, Islanda, vizibilitatea va fi între 06:26 şi 7:31 a.m. GMT, apusul local al Lunii fiind la 7:58 a.m, menţionează www.space.com.
Eclipsa totală de Lună vizibilă în penumbră în România poate fi observată de la 06:30 (Bucureşti) şi se va termina după doar 38 de minute, când apune Luna, înainte fazei maxime.
A doua eclipsă de Lună din 2025 se va produce pe 7 septembrie şi va fi tot o eclipsă totală de Lună. Va putea fi observată din Europa, Asia, Oceanul Indian, Australia, Africa.
Vizualizări: 328
Distribuie Trimite pe WhatsApp