Comună din Gorj fără nicio grădiniță. Educatoarele își desfășoară activitatea la școli

Aproximativ 100 de preșcolari din localitate își desfășoară activitățile împreună cu educatoarea în cadrul celor trei școli din comuna Roșia de Amaradia. Autoritățile locale încearcă acum obținerea unor fonduri europene pentru construirea unei grădinițe în centrul comunei unde să vină toți preșcolarii din localitate.
"Îmi doresc foarte tare să reușesc să obțin finanțare pentru construirea unei grădinițe. Noi în comună nu avem nicio grădiniță, iar grupele de preșcolari își desfășoară activitatea în școli. Grădinița va fi construită de zero cu fonduri prin ADR Sud-Vest Oltenia. Este singurul proiect la îndemână primăriilor și așteptăm deschiderea sesiunii pentru depunerea proiectelor. Avem aproximativ 100 de preșcolari care sunt înscriși la grădiniță și merg în sălile din cadrul școlilor din satele Ruget, Seciurile și Roșia de Amaradia. Noua grădiniță va fi în zona unde a funcționat vechiul târg, destul de aproape de centrul civic al comunei", a declarat primarul din comuna Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.
Vizualizări: 1,025
Distribuie Trimite pe WhatsApp