Echipele fără stadion nu vor putea promova, la nici un eşalon
FRF a extins şi în eşaloanele inferioare propunerea Ligii Profesioniste de a înăspri condiţiile de licenţiere a cluburilor. Preşedintele Răzvan Burleanu a vorbit şi despre condiţii mai bune la Liga a doua şi a treia, în ceea ce priveşte infrastructura. Astfel, echipele care vor promovarea se vor gândi de două ori dacă merită să investească în cazul în care nu au un stadion.
La finalul Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Casa Fotbalului, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre mult discutatul subiect dezbătut în ultima perioadă, legat de posibilitatea promovării în Liga 1 a unor echipe care nu au tradiţie şi nici infrastructură.
Cu o zi înainte, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, anunţa că va cere Federaţiei Române de Fotbal să facă un nou dosar de licenţiere pentru promovarea din Liga 2. LPF vrea condiţii mult mai dure de licenţiere, dorind, în acest mod, să nu mai vadă promovate echipe care să nu aibă stadioane cu condiţii de primă ligă în localităţile din care provin. Chiar dacă nu a numit direct, Iorgulescu se referea la Academica Clinceni, Sportul Snagov şi Chindia Târgovişte.
Burleanu nu cere la licenţierea pentru Liga I doar stadion, ci multe alte criterii, cum ar fi încălzirea acestuia şi un număr mai mare de locuri acoperite: "Nu doar acest lucru ne interesează, să existe acel stadion, ci şi câte locuri are, câte locuri acoperite sunt pe acel stadion, ne interesează partea de încălzire, de nocturnă, spaţiile de transmisii TV. Toate acestea au fost concluzii ale primei şedinţe de fotbal profesionist, concluzii care au fost dezbătute şi la nivel de Comitet Executiv”. În acest moment, în Liga 2, cu opt etape înainte de finalul sezonului, lider este Academica Clinceni, cu 70 de puncte, iar pe locul 2 se află Chindia, cu 66 de puncte. Pe locul 3, de baraj, e Universitatea Cluj (63 pct.), urmată îndeaproape de Sportul Snagov (60) şi Petrolul Ploieşti (59). Clinceniul şi Snagovului sunt din Ilfov, nu au condiţii de Liga 1 şi nici suporteri, în timp ce Chindia nu are stadion.
În plus, şeful FRF doreşte să extindă astfel de criterii în ceea ce priveşte stadioanele la toate eşaloanele, pentru a întări infrastructura: „La nivel de Comitet Executiv vrem să luăm astfel de decizii pentru fiecare eşalon, decizii pe care să le putem anunţa cu ceva timp înainte, astfel încât să oferim şanse egale, echitate, până la urmă, tuturor cluburilor angrenate în promovare, fie că vorbim de la Liga a 4-a la Liga a 3-a, de la Liga a 3-a la Liga a 2-a, de la Liga a 2-a la Liga 1. Da, să întărim partea de infrastructură. De ce? Fiindcă, în primul rând, ne interesează să punem în centrul atenţiei suporterii". Dacă s-ar impune criteriul stadionului din sezonul viitor în Liga a II-a, mai multe echipe din acest eşalon ar dispărea pentru că nu au stadioane nici măcar de liga a treia. De asemenea, Pandurii Târgu Jiu nu ar mai putea juca pe terenul sintetic de la Târgu Jiu care cu greu corespunde pentru Liga a II-a în acest moment, cu derogări de la FRF obţinute la fiecare şase luni.