Echipa Technogods are nevoie de sprijin pentru a termina noul robot
Tinerii gorjeni care fac parte din echipa Technogods au nevoie de sprijin. Elevii Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu vor participa și anul acesta la competiția de robotică ce le-a adus în 2018 faima în lume, după rezultatele de la Detroit, din Michigan, SUA, unde s-au clasat pe locul 4 din 126 echipe participante. ”Avem nevoie de ajutorul tău pentru a achiziționa piese (din SUA, pentru ca numai de acolo le putem lua) pentru a termina robotul la care lucrăm pentru concursul de la București. Pe lângă asta, avem nevoie de bani pentru cazare și pentru transport, de aceea am estimat că suma necesară ar fi undeva în jurul la 5400 lei”, au transmis reprezentanții echipei Technogods.
Echipa s-a calificat recent la campionatul național, unde a câștigat premiul al II-lea la categoria Motivate Award. Pentru a ocupa un loc fruntaș și la campionatul național, tinerii au nevoie de bani pentru a reconstrui robotul, pentru cumpărarea de noi piese. Sezonul al treilea al competiției de robotică a venit cu o nouă temă, Rover Ruckus, ”care este cel puțin la fel de interesantă ca cea de anul trecut, însă o noua temă înseamna un nou robot”, au explicat tinerii.
Actuala echipă este formată din 8 membri, tineri talentați, pregătiți să cucerească lumea în domeniul roboticii. Cei care doresc să-i sprijine, pot trimite un SMS, de 10 euro, cu textul ”sprijină 1341 numele persoanei care oferă” la numărul 7560 (în rețeaua Orange) sau 7410 (Vodafone). O campanie de strângere de fonduri a fost lansată pe internet, ce poate fi vizaulizată accesând link-ul: https://oameni.sprijina.ro/cauze/ajuta-echipa-de-robotica-technogods. Până acum, echipa Technogods a strâns 70 de lei. Tinerii au început să construiască și să programeze diferite prototipuri.