Echipă din Liga 1, scoasă de pe teren de antrenor înainte de finalul meciului
Meciul dintre FC Argeș și UTA Arad, disputat luni seară, a fost la un pas să nu se încheie pe teren. Jocul care se anunța un duel de foc în zona subsolului clasamentului din Liga 1 pentru că ambele echipe se luptă pentru evitarea retrogradării.
FC Argeș a beneficiat de trei penalty-uri în cadrul întâlnirii cu UTA Arad. Partida a fost una plină de evenimente și penalty-uri și a fost la un pas să nu se încheie pe teren după ce antrenorul oaspeților a scos echipa de pe teren înainte de finalul jocului.
Prima parte a partidei le-a aparținut clar arădenilor, iar Claudiu Keșeru și Virgil Postolachi le-au asigurat un avantaj confortabil celor de la UTA.
În minutul 42, FC Argeș a beneficiat de primul penalty al partidei dar Andreas Calcan a executat slab lovitura de pedeapsă, iar scorul primei reprize a fost 2-0 pentru oaspeți. A 2-a repriză a început cu atacuri de partea celor de la FC Argeș care au beneficiat de o nouă lovitură de pedeapsă, în minutul 77, de data aceasta transformată de Andres Garita.
Finalul partidei a fost unul extrem de tensionat, iar după consultarea VAR, arbitrul Adrian Cojocaru a acordat al 3-lea penalty pentru FC Argeș în minutul 90+6, iar tehnicianul celor de la UTA Arad, Mircea Rednic a luat decizia de a scoate echipa de pe teren.
Mircea Rednic a făcut semne disperate jucătorilor să iasă de pe teren. Antrenorul de la UTA Arad a vrut să scoată echipa de pe teren în semn de protest, fiind nemulțumit de deciziile de arbitraj. Jucătorii s-au adunat la marginea terenului, iar Mircea Rednic, extrem de nervos, a intrat pe teren să îi reproșeze arbitrului deciziile luate.
Jucătorii celor de la UTA Arad au stat la marginea terenului timp de 3 minute, atât cât le este permis și de regulament.
În cele din urmă, Rednic a decis să îi lase pe jucători pe teren. Partida a fost reluată în minutul 90+14 iar penalty-ul a fost transformat de Garita și partida s-a încheiat 2-2.