E oficial! Iordache s-a întors în PNL

Senatorul de Gorj Ion Iordache este din nou membru PNL, după ce a fost o perioadă la Forța Dreptei. Acesta face parte din noul Birou Permanent Județean interimar al PNL Gorj, conducerea centrală dizolvându-l pe cel care a funcționat până acum.

Anunțul a fost făcut de președintele interimar al PNL Gorj, Gigel Știrbu. „Din noul Biroul Permanent Județean al PNL Gorj fac parte toți primarii partidului, consilieri județeni, prefectul județului Gorj, Cristina Cilibiu, deputații PNL și senatorul Ion Iordache, a cărui revenire în partid o salut. Cred că era timpul să intrăm în normalitate cu activitatea PNL Gorj și să ne apucăm să reconstruim organizația, să ne asigurăm că va deveni mai puternică după această perioadă agitată“, a transmis acesta.

La finalul săptămânii, noul BPJ al PNL Gorj va avea prima ședință în cadrul căreia se va stabili calendarul activităților din perioada următoare.

Vizualizări: 2,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: