Drogat la volan! I-au fost recoltate probe biologice

Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost condus la o unitate medical pentru a-i fi recoltate probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

Vizualizări: 1,204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: