Drama unei jurnaliste care și-a anunțat moartea
Rachael Bland, prezentatoare BBC de mai bine de 15 ani, a murit, la vârsta de 40 de ani, din cauza cancerului la sân cu care a fost diagnosticată în 2016. Luni, femeia anunța că mai are „câteva zile de trăit”, relatează The Guardian.
Jurnalista Rachael Bland a aflat în 2016 că suferă de cancer la sân, iar toată experiența ei cu boala a fost documentată pe blogul său, unde a povestit ce înseamnă să suferi de cancer și toate experiențele prin care a trecut ca pacientă.
Luni, ea a publicat recent un mesaj pe Twitter în care mărturisea că nu mai are nicio șansă de recuperare și zilele îi sunt numărate.
„După cum spunea legendarul Frank S – Mă tem că mi-a sunat ceasul, prieteni. Și dintr-o dată, mi s-a spus că mai am câteva zile de trăit. Este ireal. Vă mulțumesc pentru sprijin. La revedere, prieteni”, a scris Rachael Bland pe Twitter.
Soțul jurnalistei a publicat un mesaj emoționant, în care îi aduce un omagiu femeii pe care o descrie drept „perfectă”. „A fost o prezentatoare incredibil de talentată, o soție, soră, fiică, nepoată și mătușă foarte iubită și, cel mai important, o mamă ideală pentru micuțul nostru Freddie. Cuvintele nu pot descrie cât de dor ne va fi de ea”, a scris bărbatul.
Rachael Bland a aflat la începutul anului că boala a intrat în fază terminală și că șansele ei de viață erau extrem de reduse.
„Când ești în situația mea: știi că moartea se apropie când ai doar 40 de ani, când ai un soț pe care îl adori și un copil de trei ani pe care îl iubești atât de mult încât simți că îți explodează inima, ai nevoie de două lucruri pentru a merge mai departe: speranță și negare”, spunea jurnalista într-un articol publicat de Huffington Post.
sursa: digi24.ro