Turist român dispărut în Turcia

Un bărbat de 51 de ani aflat într-o excursie în Turcia a dispărut joi, 30 august, în timp ce se afla împreună cu familia într-o vizită într-un muzeu din Istanbul: Palatul Topkapi. Salvatore Popescu este din Ploieşti și era alături de un grup de turişti în vizită la unul dintre cele mai importante obiective turistice din Turcia, Palatul Topkapi.

Acesta era cu soția, fiica și soacra și pur și simplu a dispărut de lângă ele. „Ne-am despărţit cumva la intrare în palat. Eu şi fiica mea am rămas pe o băncuţă în faţa palatului, la intrare, să ne odihnim puţin, iar soţul meu a ales să meargă să viziteze împreună cu fluxul acela mare de turişti. Eu personal nu l-am văzut intrând în palat, dar fiica mea spune că l-a văzut la poartă, acolo unde se face check-in-ul, unde turiştii prezintă biletele. În palat, noi nu ne-am întâlnit deloc cât timp a durat vizita, deşi ne-am tot uitat după el. Nu ne-am îngrijorat la început, pentru că spaţiul este foarte mare acolo. Abia la ieşire ne-am dat seama că ceva s-ar fi putut întâmpla pe parcurs, pentru că nu a apărut la poartă, acolo unde ne-am întâlnit cu toţii din grup. Am zis că există posibilitatea să se fi întors la hotel, pentru că era obosit, dar din păcate nu era nici acolo“, a povestit pentru Adevărul Ioana Dima, soția celui dispărut. Fiica celor doi are 14 ani.

Palatul Topkapi, acolo unde a fost văzut ultima dată Salvatore Popescu, este un complex muzeal imens, ce cuprinde mai multe clădiri împărţite în patru curţi şi care se întind pe o suprafaţă de 700.000 de metri pătraţi. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Turcia, iar anual trec pragul complexului milioane de turişti din întreaga lume.

Consulatul General al României la Istanbul are în atenţie cazul cetăţeanului român dispărut în zona Palatului Topkapi din Istanbul. (A.A.)

Vizualizări: 1,267

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: