Două milioane de euro pentru spitalul din Motru

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Motru va fi extins, modernizat și dotat cu mobilier, echipamente și aparatură. Investiția este din fonduri europene şi se ridică la peste 2 milioane de euro. Anual, circa 8.000 de pacienţi se tratează la Motru.

„Astăzi  miercuri - n.red.) am semnat la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în prezența doamnei director general Marilena Bogheanu, contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, intitulat «Modernizare, extindere și dotare infrastructură ambulatoriu din cadrul Spitalului Municipal Motru»”, a anunţat primarul Gigel Jianu.

Durata de implementare a proiectului este de 41 de luni, iar valoarea totală este de peste 2 milioane de euro, respectiv 11.246.115 lei, 2% din această sumă reprezentând cofinanțarea asigurată de la bugetul local.

Se vor efectua lucrări de modernizare a spațiului existent, precum și extindere, prin construirea unui corp nou, dar și dotarea acestor spații din Ambulatoriul de specialitate cu mobilier, echipamente și aparatură medicală.

„Modernizarea infrastructurii medicale la nivelul municipiului Motru era absolut necesară, pentru creșterea eficienței calității actului medical și crearea unor condiții la standarde europene pentru motrenii care au nevoie de servicii medicale, dat fiind faptul că, anual, Spitalul Municipal Motru are peste 8.000 de pacienți”, a mai spus Jianu.

Tot pe fonduri europene va fi modernizată întreaga zonă de mijloc a municipiului, se va ridica un bloc de locuințe și se va reabilita Casa de Cultură Motru.

Vizualizări: 2,004

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: