Două mii de combinezoane și expresoare de cafea pentru două spitale din Gorj
Oamenii de afaceri din județul Gorj s-au mobilizat nu doar să strângă bani și să cumpere primul laborator de genetică moleculară unde se vor face teste pentru coronavirus la Târgu Jiu. Aceștia au donat și două mii de teste și urmează să le mai ducă medicilor două mii de combinezoane și măști.
Asociația Oamenilor de Afaceri din județul Gorj a strâns peste 200 de mii de euro, bani pe care i-au direcționat spre sistemul de sănătate din județ. Așa au cumpărat primul laborator de genetică moleculară unde, luni, se vor face primele teste pentru coronavirus.
Laboratorul a fost inaugurat joi fără fast în curtea spitalului de lângă pasarelă, în apropierea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență. În plus, oamenii de afaceri au donat două mii de teste și urmează să le aducă medicilor de la Târgu Jiu și Târgu-Cărbunești două mii de combinezoane, măști și expresoare de cafea. “Sunt cele o mie de teste care au fost în factura inițială a aparatului. După care, noi am mai donat o mie de teste plus că vom dona în jur de două mii de combinezoane la spitalele din Târgu Jiu și Târgu-Cărbunești, măști și expresoare de cafea, cam tot ce le trebuie. Mai sunt încă fonduri pe care o să le folosim tot în acest proiect. În total, undeva spre 200 de mii de euro”, a spus Lelius Stănușoiu, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din județul Gorj. (A.A.)